Centrul de tineret – Comuna Corbu, Constanta

CENTRUL DE TINERET DIN COMUNA CORBU FINANŢAT PRIN FONDURI EUROPENE

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Constanţa a demarat implementarea proiectului “Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Corbu, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret”, cod SMIS 38677 în luna august 2012.

Prin acest proiect va fi reabilitată şi dotată o clădire în prezent neutilizată din comuna Corbu, în vederea înfiinţării unui centru de tineret care să le ofere tinerilor metode alternative de învăţare, o educaţie informală care să vină ca o completare la cunoştinţele pe care le acumulează în şcoli, să asigure accesul la informaţie şi să reprezinte un loc de întâlnire pentru desfăşurarea unor activităţi cultural – artistice şi educative.
Noul centru de tineret din comuna Corbu va avea o suprafaţă totală de 682 mp urmând a fi dotat cu mobilier adecvat şi echipamente IT necesare desfăşurării activităţii şi va deservi peste 1945 de tineri.

„E timpul să ne preocupe viaţa tinerilor din mediul rural, să le reconsiderăm problemele şi sa-i ajutăm să le depăşească! Speranţa mea este că acest Centru de Tineret îi va stimula să devină stâlpi importanţi ai comunităţii rurale din care fac parte şi în acelaşi timp va fi un instrument util în ideea dezvoltării lor personale şi a integrării sociale”, a declarat primarul comunei Corbu, domnul Marian Gălbinaşu.

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, acesta fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul – poli de creştere. Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar Organismul Intermediar în Regiunea Sud-Est este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Valoarea totală a proiectului este de 2.605.556,29 lei, din care 2.011.512,38 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată, suma de 104.113,95 lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa iar suma de 489.929,96 reprezintă valoarea TVA.

Pentru relaţii suplimentare in legătură cu proiectul “Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Corbu, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret”, vă stăm la dispoziţie la telefon: 0341/176.415, fax: 0341/176.416; email: ani.merla@zmc.ro, persoană de contact, doamna Viorica Ani Merlă –Administrator Delegat.

Constanţa, 4 septembrie 2012

Comunicat de presă

Comentariile nu sunt permise.