„Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Agigea, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret” – lansare lucrări

Începerea lucrărilor în cadrul proiectului

REABILITAREA, EXTINDEREA ŞI DOTAREA UNEI CLĂDIRI DIN ZONA METROPOLITANĂ CONSTANŢA, LOCALITATEA AGIGEA, ÎN VEDEREA UTILIZĂRII ACESTEIA DREPT CENTRU PENTRU TINERET

Luni, 07 aprilie 2014, ora 12.15, s-a desfășurat la Hotel Ibis, evenimentul organizat cu ocazia începerii lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Agigea, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret”- cod SMIS 39514, derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1.Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul: Poli de creştere.

Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat în data de 23.05.2013 între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa – în calitate de Beneficiar, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice – în calitate de Autoritate de Management şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est – în calitate de Organism Intermediar şi are o durată de implementare de 17 luni.

Valoarea totală a proiectului este de 2.843.287,76 lei, din care 1.794.194,61 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă acordată de Fondul European pentru Dezvoltare Regională, contribuţia Guvernului României este de 394.119,39 lei, suma de 44.660,00 lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, suma de 550.313,76 lei  este valoarea TVA, iar suma de 60.000 reprezintă TVA neeligibilă.

În cadrul evenimentului au fost prezentate: obiectivele proiectului, activitățile desfășurate, valoarea proiectului, contribuția financiară din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, lucrările aferente și rezultatele preconizate ale proiectului.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai: Polului de Creştere Constanţa, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, Primăriei Comunei Agigea, Primăriei Municipiului Constanța, Consiliului Judeţean Constanţa, mass-media din judeţ şi echipa responsabilă cu implementarea proiectului.

Pentru relaţii suplimentare în legătură cu proiectul “Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Agigea, în vederea utilizării acesteia  drept centru pentru tineret”, vă stăm la dispoziţie la telefon: 0341/176.415, fax: 0341/176.416; e-mail: ionita.iacob@zmc.ro, persoană de contact domnul Ioniță Iacob – Manager de Proiect.

Comunicat de presă

Anunţ de presă

Comentariile nu sunt permise.