Parcul Seniorilor Constanţa – Eveniment lansare proiect

LANSAREA PROIECTULUI ”PARCUL SENIORILOR”

 

Miercuri, 3 octombrie 2012, ora 11.00, s-a desfăşurat în sala de conferinţe „Traian” a Hotelului Ibis din Municipiul Constanţa, evenimentul organizat cu ocazia lansării proiectului ”Parcul Seniorilor”,  derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1.Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul: Poli de creştere.

Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa – în calitate de beneficiar, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – în calitate de Autoritate de Management şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est – în calitate de Organism Intermediar şi are o durată de implementare de 19 luni.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Polului de Creştere Constanţa, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est – Biroul Judeţean Constanţa, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară  „Zona Metropolitană Constanţa”, Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa, Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană Constanţa, mass-media din judeţ şi echipa responsabilă cu implementarea proiectului.

În cadrul evenimentului au fost prezentate: obiectivele proiectului, activităţile care vor fi desfăşurate, valoarea proiectului, contribuţia financiară din partea Uniunii Europene şi Guvernului României, precum şi rezultatele preconizate ale proiectului.       

Proiectul ”Parcul Seniorilor”, are o valoare totală de 6.292.537,60 lei din care 5.086.420,00 lei reprezintă valoarea eligibilă pentru finanţare prin POR. Contribuţia financiară a Uniunii Europene la realizarea acestui proiect, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, este de 4.086.938,47 lei, iar din Bugetul Naţional vor fi alocaţi 897.708,53 lei. Contribuţia Unităţii Administrativ -Teritoriale  Municipiul Constanţa va fi de 101.773,00 lei.

Proiectul are drept scop reabilitarea infrastructurii sociale în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de cazare/funcţionare în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa, precum şi extinderea căminului cu un corp nou, cu nivel de înălţime P+2E, cu funcţiune de camere de cazare, cabinete medicale, spaţiu administrativ, spaţiu de depozitare şi un spaţiu de socializare şi festivităţi pentru persoanele cazate în cămin şi invitaţii acestora.

Informaţii suplimentare despre proiect se pot obţine de la: D-na Carmina Ionela Popescu, Responsabil promovare.

Date de contact: Tel.: 0241/488132, email: programe@primaria-constanta.ro

Comunicat de presă

Comentariile nu sunt permise.