Stadiul implementării PID

Stadiul de implementare a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Constanţa

În acest moment, Planul Integrat de Dezvoltare (PID) Constanţa cuprinde un număr de 122 de proiecte integrate, din care 38 de proiecte prioritare vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional – Axa Prioritara 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de creştere. Din aceste 122 de proiecte, 38 de proiecte se află pe lista principală, iar un număr de 20 proiecte se află pe lista de rezervă a programului REGIO.

Până la data de 15 februarie 2012, toate cele 38 de proiecte din lista de proiecte prioritare a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Constanţa au fost depuse în vederea evaluării la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Până în prezent, 2 proiecte sunt în implementare, după semnarea contractului de finanţare pentru Parcare Verde – Construirea unei parcări supraetajate, zona Spital Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, Judeţul Constanţa în luna aprilie 2011 şi a celui pentru proiectul Modernizarea unor străzi în oraşul Ovidiu în luna decembrie 2011, valoarea totală solicitată fiind de aproximativ 4.805.879,27 euro, respectiv 5,32% din valoarea totală alocată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa Prioritara 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de creştere.

Celelalte 36 de proiecte se află în diferite stadii de evaluare.

15 februarie 2012

Comentariile nu sunt permise.